Dilema

Astazi am fost harnica.Ma laud.Sunt harnica zilnic.Dar azi a fost mai special.Am dat cu aspiratorul,cu mopul,am sters praful,am dezinfectat baia.Totul normal.Anormal a fost dupa ce am terminat.Am intrat linistita in sufragerie si am calcat pe ceva.Ma uit.O stafida.Stafida?La noi in casa?De unde?Nu doar ca nu avem stafide in casa si nici prajituri cu stafide,dar nici nu suntem asa mancatori de stafide.Si sa le imprastiem si prin sufragerie.Cine sa le imprastie?Acasa sunt doar eu.Am facut curat.Deci de unde a aparut?De la vecinul de deasupra?Dar nu avem gauri in tavan.Am verificat.Si nici nu stiu daca bietul om mananca stafide.Dar eu trebuie sa dau vina pe cineva.De pe papuci?Ok.Dar papucii sunt de casa.Nu ies cu ei.Si eu nu am stafide in casa.Am fantome?Probabil niste fantome mancatoare de stafide.Aduse de ele.Mi-am sunat sotul sa aflu daca a mancat el.A zis ca nu.Il cred.Nu avea de unde.Dilema ramane:ori nu am facut eu bine curat,ori cineva arunca prin casele oamenilor stafide.Inca incerc sa descopar.Ma lamuresc eu pana la final.Sper.

Anunțuri

De sarbatoare

Nu,nu este despre oua,retete de cozonac,salate speciale sau mancare.Nu este nici despre curatenie.De fapt este despre lume.Si nu despre orice lume.In special este despre mine,copilul meu si vecinii mei.Ce pot spune despre vecinii mei?Multe.Sunt minunati ca de obicei.Vecinul care locuieste cu un etaj mai jos a avut surpriza sa i se reverse continul wc-ului in baie.Continut care nu s-a multumit sa se opreasca in baie deci a ajuns si in celelate camere.Motiv pentru care omul a renovat apartamentul.De inteles.Mirosea la ei ingrozitor.Si aici a aparut problema.Nu a pus bormasina in functiune inainte de ora 14.Niciodata.Incepea la 14,termina la 17.Adica fix in orele stabilite de liniste.Eu ajung acasa de la terapie in jurul orei 14,sunt franta si tot ce imi doresc este sa dorm.Fiica mea sta la mama pana ajung eu,apoi doarme si mergem la balet.Deci are nevoie de odihna.Primele zile nu am zis nimic.Am zis sa fiu o vecina intelegatoare.Apoi rabdarea mea s-a epuizat.Si m-am dus la el la usa.Am batut si l-am auzit spunand:”bormasina”.”Buna ziua.Buna ziua.Cred ca stiti ce plangere am.Daa.Bormasina!Dar sunt si eu suparat.Va cred.Dar si eu vreau sa imi odihnesc copilul.O sa incerc sa respect ora.Ok.Multumesc.”Se face liniste.Pun copilul la somn si…suna la usa.Vecinul.”La ce ora se trezeste fetita?Nu stiu.Abia a adormit.Peste o ora vin cei de la termopan si fac zgomot asa ca sa o treziti inainte”.Si pleaca.Am ramas statuie.Peste o ora a reinceput distractia.Am avut parte de doua saptamani de maxima distractie.Eu ma duceam sa-l atentionez,el venea sa ma anunte ca trebuie sa continue.A terminat de renovat si m-am apucat eu de aranjat prin casa.La ore respectabile bineinteles.Ei,bine,domnul a venit la ora 10 sa ma atentioneze ca ii doarme nepoata si ca se aude zgomot de la mine.Deci…Recunosc ca mi-am vazut mai departe de treaba si el nu a indraznit sa ma mai atentioneze.Dar trebuie sa recunos ca nu pot sa imi doresc un vecin mai bun.

Acum ma pregatesc de sarbatoare.Deci Paste Fericit si luminos!

 

Momente

De cand m-am imbolnavit am trecut prin multe momente jenante.Unele haioase,altele chiar ingrozitoare.Unul din momentele  urate prin care am trecut a fost cand medicul care facuse controlul in acea zi mi-a spus:”data viitoare sa vii fara chiloti,eu nu am timp sa stau sa ii dai si pe aia jos.Si oricum sunt incomozi”.Unde a spus asta?Pe holul spitalului.Am crezut ca intru in pamant de rusine.Am avut noroc si tot restul spitalizarii nu am mai fost consultata de medicul respectiv(de altfel un medic excelent).Un moment haios a fost cand am fost intrebata cum imi pun sosetele:peste cizme sau scot cizmele? Crezand ca este o gluma am raspuns ca peste cizme ca doar asa le pune toata lumea.Raspuns:”atunci nu le mai pune ca le pui degeaba”.M-am descaltat si mi-am pus botoseii aceia de plastic si cand am intrat in sala de tratament se uita la picioarele mele si zice:”vad ca te-ai incaltat corect”.”De ce ai zis ca lasi cizmele in picioare?””Am crezut ca glumiti”.”Nuu,majoritatea intra incaltati cu cizmele”.Apoi m-am lamurit ca el era interesat daca respect regula.A mai fost momentul cand una dintre pacientele care asteptau a avut inspiratia sa ma intrebe daca:”incap pe masa”.”Te-am vazut mai grasuta si credeam ca nu incapi”.I-am spus ca pentru mine se largeste masa special.Au urmat si alte intrebari cu caracter mai personal.Toate acestea in gura mare,in sala de asteptare.Au mai fost si altele.Promit sa le scriu pe masura ce mi le amintesc.Si mai este ceva ce vreau sa scriu.Despre cum se gateste in sufragerie.Data viitoare.

 

Mi-am adus aminte

Da.Mi-am adus aminte de blog.De faptul ca nu am scris de ceva vreme.De ce?De lene uneori.De stare de rau mai des.De neordine in ganduri alteori.Motive sunt multe.Cel mai important:viata mea.Asa cum am zis am o viata noua acum.Cu multe vizite la doctor,cu multe analize,proceduri si cu multe griji.Si mai presus de toate cu efecte adverse si stari de rau.Printre toate acestea ma straduiesc sa am grija de casa si de copil.Nu-i usor,nici foarte greu.Cel mai tare ma tin in loc grijile.Tot timpul exista:”hai sa vedem cum iese rezultatul asta”,”hai sa vedem cum o suporti si pe asta”.Acum am avut o pauza.Pauza in care am avut grija sa racesc.Dar raceala adevarata.A tinut o saptamana.Apoi am plecat intr-o mica vacanta.O vacanta care ne-a adus multa liniste.Si a urmat o noua raceala.Care inca nu a trecut.Asa ca sunt inca racita,tusesc si ma uit pe geam cum ninge.Si mai fac ceva.Astept sa vina vara.La vara nu o sa mai am proceduri de facut.Si analize mai putine.Si timp mai mult.Deci sa vina vara!

Suparare de copil

Nu scriu de multa vreme.Intru zilnic,ma uit la pagina goala si inchid.Nici eu nu stiu de ce.Poate pentru ca am prea multe de zis,poate pentru ca nu stiu sa le exprim.Astazi m-am trezit hotarata sa beau o cafea si sa scriu ceva.Despre ceva.Despre nervii copilului de exemplu.Copil care se trezeste dimineata cu fata la cearceaf.Nu mereu.De trei ori pe saptamana.Si in weekend.De ce? Nu stie nici ea.Cateodata e obosita,cateodata ii este foame,alteori nu are chef sa mearga la scoala.Dar cel mai des este nervoasa pur si simplu.Si nu se calmeaza pana nu ma enerveaza si pe mine.Nu ii plac hainele(uniforma este obligatorie la ei la scoala),nu ii plac cizmele(le-a ales ea singura),nu vrea sa manance,nu ii place cum ii prind parul.Concluzia: ceva nu fac bine.Si ma intreb ce.Unde gresesc cand trezesc copilul?Nu iti tip in ureche,o mangai si ii vorbesc in soapta,si totusi…parca trezesc dragonul.Si dupa tot chinul si toti nervii mei, ea se calmeaza si pleaca la scoala ca o floricica.Si eu raman acasa si ma gandesc ce am facut iar de am suparat copilul.Si recapitulez: am trezit-o frumos,i-am cantat cantecelul ei preferat(la asta nu sunt sigura ca vocea mea o bucura prea tare),am ajutat-o sa isi gaseasca surpriza de advent(despre asta maine),sa isi spele dintisorii,i-am pregatit hainutele pe care le doreste ea(mai putin tricoul de la uniforma) si i-am aranjat parul cum mi-a cerut.Si cu toate astea copilul este suparat.Daca indraznesc sa o intreb ce mananca,scoate flacari pe nas.Daca cere ea ceva de mancare trebuie sa fie gata pregatit pe farfurie.Si toate astea doar dimineata.In restul zilei este draguta si dulce.Deci gresesc ceva.Si astazi am luat o hotarare.Nu o mai trezesc.Pentru ca nu e o somnoroasa se va trezi ea candva inainte de scoala.Si…a functionat.S-a trezit singurica,si-a cautat surpriza,a stat 2 minute cu mine,apoi s-a pregatit de scoala.A cerut sa manance si a plecat vesela.Deci clar nu o trezesc eu cum trebuie.Probabil trebuie sa renunt la cantat.Adevarul este ca nu sunt o soprana,mai mult seman cu unul din muzicantii din Bremen.

O luna

O luna de la operatia care mi-a schimbat viata si mi-a dat o noua sansa. Sunt acasa de doua saptamani. E mult,e putin,nici nu imi dau seama. Ma straduiesc sa recuperez timpul pierdut,sa ma recuperez pe mine,sa invat sa ma bucur ca traiesc. Nu sunt in depresie. Stiu exact prin ce am trecut si ce sansa am primit. Am primit sansa de a ma bucura de viata, de copilul meu. Si sunt fericita. Mai am de luptat,mai am tratamente de facut dar am sansa sa merg mai departe. Desi ziua mea este peste doua saptamani,eu m-am nascut acum o luna.In ziua in care m-am operat. Nu stiu de ce scriu randurile astea. Poate ca sa dovedesc mie ca sunt inca aici. Si sunt. Si am multe de scris. Mai ales pentru ca a inceput scoala. Iar eu am tot timpul ceva de spus despre scoala.

Partea a doua

Asa cum am spus sunt o intoleranta. Dar…uneori cred ca sunt persoane care depasesc toleranta oricui. Se da un salon mic,mic de spital. Cu cinci paturi si patru suflete. Si se interneaza si a cincea persoana. Pana aici totul normal. Si aici urmeaza partea cu intoleranta. Doamnei nou venite ii este foame. Si ea spre deosebire de restul nu are inca interdictii. Deci isi pregateste masa. Care consta in? Greu de ghicit. Salam. Cu usturoi. Isi face doua sandwichuri linistita,le mananca tacticoasa,apoi declara ca ii este inca foame. Asa ca scoate o caserola cu cartofii prajiti si carnati. Am crezut ca nu e adevarat. Am simtit ca ma sufoc. Am iesit din salon pe hol sa pot respira si cand m-am intors manca desertul. A continuat sa manance pana seara pentru ca”am multa mancare la mine” si „cine stie cand mai am voie sa mananc”. Astea toate intr-un mic salon in care ceilalti nu mananca si beau apa. Sau macar o parte. Am spus ca nu deschidem geamul? Ca ne „trage curentul”.

Despre vecinii de salon!

Sunt inca la spital. Nu stiu cate zile mai am de stat. Lucrurile arata bine. Medicii inca asteapta. Asa ca astept si eu cu ei. In compania altor 3 persoane. Pentru ca da,suntem 4 in salon. Asta in zilele bune. Cateodata suntem 5 sau 6. Cum e? Depinde cum te simti. Sunt momente in care nu suport toata aglomeratia asta. Sau momente in care stam de vorba. Sau momente in care fiecare are pe cineva in vizita si atunci simti ca te sufoci. Pana acum sunt singura care am tot ramas. Colegele de salon s-au tot schimbat. Majoritatea pleaca in 3 zile. Eu raman. Marea majoritate ma uimeste cu lipsa de bun simt. Da,stiu. Sunt eu o intoleranta. Dar cand vecina mananca iaurt,plescaie,regurgiteaza (politicos spus),se scarpina in nas si tuseste (cu iaurt cu tot) parca toleranta se reduce la zero. Mai avem categoria care nu trage apa la wc. De ce? Poate nu stie cum. Poate nu vrea. Dar tot nepoliticos este. Si categoria „gaze”. Asta e categoria speciala. De cinci ori am intalnit-o. Nu conteaza unde sunt, eu am „gaze”pentru ca sunt bolnava. Deci le elimin fara scuze,fara nimic. Un gest firesc as spune pentru un om bolnav,proaspat operat. Dar…salonul e micut,cu multe suflete si geamul nu se deschide. Ca „ne trage curentul”. Deci…destul de rau. Nu pot spune ca scuzele ar elimina mirosul dar macar ar arata bun simt fata de ceilalti. Asa ca nu e ca la hotel. E un salon de spital dintr-un oras cu pretentii.

Aventuri medicale

Nu am scris cum am promis. Nu am fost in stare. Astazi nu este despre boala mea. Este despre medici si oameni. Oameni obisnuiti bolnavi care incearca sa descopere ce au,care stau zile intregi pe la usi, cu speranta ca vor primi un diagnostic. Ma numar printre ei. Dar eu am avut „noroc”. Am gasit pe cineva care mi-a recomandat investigatia potrivita, am primit un diagnostic prezumtiv, iar acum astept pe un pat de spital operatia. Ce am observat? Oamenii nu au pic de empatie. Desi suferinzi,cu operatii grele,se barfesc,se cearta,se invidiaza. Asistentele nu sunt miloase. Isi fac datoria in graba,pe fuga. Nu conteaza daca primesc ceva sau nu. E dificil pentru mine aici. Mai ales pentru ca astept o operatie grea. O operatie la care nu stim rezultatul. Totusi sunt norocoasa ca mi se da atentie. Sunt norocoasa ca nu am ajuns de urgenta la operatie. Sunt norocoasa ca am timp sa ma pregatesc. Am scris mult. Nu am somn. Promit sa scriu despre vecinele de salon. Dar nu azi. Si totusi a fost despre mine.

Din minunata mea vara

Incerc sa revin.Incerc sa imi revin.Boala asta mi-a consumat toate resursele.Analizele mi-au consumat restul.Inca nu am un diagnostic.Il tot astept.Intre timp incerc sa ma mentin pe linia de plutire.Marea majoritate a timpului il stau in pat.Restul il stau la baie.Nu am iesit din casa de multe,multe zile.Nu sufar de caldura.Chiar daca aerul conditionat nu functioneaza.Mie imi e frig tot timpul.Sa zicem ca asta este o parte buna.Macar nu consum curent electric.Mi-am tot zis sa intru sa scriu.Ganduri sunt multe.De spus sunt multe.Stau zile intregi cu laptopul in brate dar nu intru sa scriu.Muncesc.Din pat.Dar tot munca se cheama.Am reusit sa predau o parte din proiectul la care lucrez.Si am mai reusit sa  organizez ziua copilului.Acum mai am de cumparat tinuta si tortul.Si bineinteles cadoul.Cele mai grele de fapt.Pentru ca nu pot umbla prin magazine.Pentru ca se apropie rapid trebuie sa fac un efort.Am scris mult.Ajunge pentru azi.Promit sa incerc sa scriu si maine.Mai ales ca am ceva povesti despre vecini.